VÂNDUT

Un coleg şi prieten oarecum excentric vinde frumuseţea asta. Omul este un maniac grijuliu cu maşina lui care este ca nouă, dar o schimbă pe ceva mai nou aşa că încerc să îl ajut să o mărite cu un băiat serios. Aşadar… (mai mult…)
VÂNDUT

Un coleg şi prieten oarecum excentric vinde frumuseţea asta. Omul este un maniac grijuliu cu maşina lui care este ca nouă, dar o schimbă pe ceva mai nou aşa că încerc să îl ajut să o mărite cu un băiat serios. Aşadar… (mai mult…)
Mă umplu de furie când aud despre criza financiară. Îmi este clar că trecem printr-o perioadă complicată, însă în nici un caz nu e vorba despre recesiune. Cel puţin nu la noi. Nu încă. O să vă dau cu liniuţă argumentele mele:
- niciodată până la Craciunul trecut nu a fost parcarea uriaşă din zona comercială Băneasa (Bricostore, Mobexpert, Carrefour, Feeria, Mall-ul ăla idiot şi Ikea) plină 100%;
- aseară am întârziat la film în Plaza din cauză că m-am învârtit aproape jumătate de oră prin parcare pentru un loc. Era ambuteiaj la subsol şi pe toate nivelurile; în interior nu aveai loc să arunci un ac; sala de cinema era plină, inclusiv cu idioţii care fac glume idioate şi chicotesc din ultimul rând.
- staţiunile de la munte sunt mai pline ca niciodată; ambuteiajele pe Valea Prahovei sunt tot mai dese iar drumul către sau de la Braşov durează mai mult ca niciodată din cauza cozilor imense de pe DN1;
- nici una dintre companiile care activează în România nu a raportat până acum profiturile sau pierderile pe 2008 (şi asta pentru că toată lumea a ieşit pe plus)
- nici o companie importantă de la noi, bancă, magazin de haine sau constructor de automobile nu a anunţat încă falimentul;
Cred că aţi înţeles până acum ce încerc să demonstrez. Consumul rămâne încă la un nivel extrem de ridicat.
Cu toate acestea există unele probleme legate de cât de repede se mişcă pieţele. Nu mai există la fel de mulţi bani scoşi pe credit din bănci, iar cheltuielile mari – casă, maşină se fac cu mai multă grijă sau mai greu. Cam cu 25% mai lent.
Din punctul meu de vedere avem parte de “o frână” binevenită.
Prea deveniseră nesimţiţi comercianţii de orice. Casele de la noi erau (mai sunt încă) scumpe ca pe Coasta de Azur, maşinile aveau adaosuri de peste 25%, când intrai în magazin trebuia să tragi tu de vânzători. Încep să se aşeze şi lucrurile astea. De la creşteri de 25-50-100% pe orice vom ajunge să apreciem un profit de 2-5% pe an. Aşa e normal.
Cu toate astea, apar din nefericire nenorociţii de ocazie. Unele companii taie din salarii, altele trimit acasă oameni… din eşaloanele inferioare, bineînţeles. Nu am auzit să fi fost concediaţi manageri de top sau să se fi tăiat din salariile lor, doar ei trebuiau să prevadă şi să preîntâmpine recesiunea, nu? Toate acestea pentru că, dintr-o dată aceste firme nu mai fac profituri uriaşe şi nu îşi mai permit (?!) o schemă completă de personal, deşi la noi majoritatea companiilor merg pe suprasolicitarea oamenilor şi aşa puţini. Anul trecut majoritatea au depăşit totuşi orice aşteptări în termeni de încasări şi de profit. E o măsură de minimă decenţă şi solidaritate să nu îi trimiţi acasă pe cei care te-au ajutat să ajungi la asemenea recorduri şi să îi ţii aproape şi la greu, altfel de ce le-ai promite că îi cauţi peste câteva luni când trece “criza”? Obsesia de a câştiga în orice moment este o măsură a sângelui rece de reptilă “corporatocrată”. Totul pentru supravieţuirea afacerii, nu a oamenilor care înseamnă de fapt acea afacere.
Noul ministru al mediului, Nicolae Nemirschi (supranumit de reporteri “Nemo”) pare pus pe fapte mari. Anunţă suspendarea taxei auto triplate în decembrie şi introducerea unei noi variante mai relaxată, care va taxa în funcţie de poluare. Noua variantă va fi propusă mâine, vineri 16 ianuarie.
Cei de la Dacia au ieşit urgent azi cu un comunicat care să dezmnită practic declaraţiile vicepreşedintelui Stroe.
Nu aş vrea să am dreptate, însă ziua în care vor face totuşi reduceri de peste 10% este aproape. Noua taxă se anunţă mai mică decât cea actuală, lucru care poate duce la o nouă perioadă “de miere” pentru importuri SH.
Comparaţi declaraţiile lui Stroe cu acest comunicat sosit azi.
Dacia păstrează neschimbate preţurile vehiculelor sale, care sunt în continuare cele mai accesibile de pe piaţa românească.
Preţul celui mai accesibil Logan, de 6 400 Euro, a rămas neschimbat din septembrie 2006.
Dacia s-a angajat din 14 ianuarie să prezinte o ofertă comercială proprie, doar în favoarea clienţilor care vor beneficia de programul Remat 2009, de îndată ce acesta va fi lansat.
Dacia a fost preocupată în permanenţă de reducerea cheltuielilor de întreţinere ale clienţilor săi. Astfel, intervalul dintre revizii a fost extins de la 15 000 km la 20 000 km la maşinile pe benzină şi de la 10 000 km la 15 000 km pentru motorizările diesel. Perioada de garanţie a fost dublată, de la 18 la 36 de luni.
Eforturile Dacia s-au îndreptat şi spre siguranţa pasagerilor. Sistemele ABS şi AFU – asistenţă la frânarea de urgenţă – au devenit echipamente de serie pe toate versiunile.
Gama Dacia este cea mai tânără de pe piaţă, vârsta medie a modelelor sale fiind de 5 luni.
În fine, Dacia a adus numeroase îmbunătăţiri designului produselor sale. Modelele Logan berlină şi MCV au suferit în urmă cu câteva luni restilizări majore.
Niciunul din elementele de mai sus nu s-a repercutat în preţ.
sursa:DACIA
Buna ziua!
Am mult respect pentru activitatea dumneavoastra, pentru timpul “pierdut”
pentru a ne informa, pentru a ne educa si a ne forma o parere despre
achizitionarea unei masini.
Ma numesc Barzan Ionut, am 24 ani, proaspat absolvent al Facultatii de
Constructii din Constanta, oras in care m-am nascut si locuiesc.
Iti apreciez mult munca, fapt pt care o impartasesc si cu alti oameni
interesati, postand link-uri pe forumul unde sunt moderator:
www.peugeotclubromania.ro
Am intrat pe acest forum de mai mult timp, fiindca prima mea masina a fost
un Peugeot 405 ’89 1.6e 75cp.
Din pacate intretinerea proasta (din partea fostilor si actualului
propietar) a masinii a pus aceasta masina “pe butuci”. Momentan conduc a 2a
masina a familiei un Hyundai Pony ’95 1.5i 83cp.
Sunt inscris sau urmaresc multe forumuri auto, multe site-uri de anunturi
auto, sau de informare auto.
Visul meu este Honda Civic 1.8 i-VTEC, masina pe care insa nu mi-o permit
cu salariul actual (aprox 450E).
Totusi, intentionez ca la anul sa-mi cumpar o masina “pentru varsta mea”.
Problema este ca nu stiu ce imi doresc. Nu stiu daca ma puteti intelege,
dar chiar asta simt. In fiecare saptamana imi doresc altceva. Am zeci de
modele in minte, fac tot felul de comparatii, caut mereu pe mobile.de,
autoscout.it, autovit.ro, bestauto.ro, automarket.ro, etc.
Sa incep cu propunerile care ma framanta:
Fiind un fan al marcii si membru activ al forumului Peugeot, m-as indrepta
spre un PEUGEOT 206 1.6 16v 110cp. Consider ca cei 110cp sunt suficienti pt
o masinutza ca 206-le.
Mai nou, de cand mi s-a pus pata pe Honda Civic, am devenit fan japoneze.
Deci, mi-ar placea si un HONDA CIVIC, chiar si modelul mai vechi (EG-urile,
daca stiti la care ma refer 91-96), neaparat 1.6 cu VTEC (125cp, caci VTI-ul
de 160cp este prea mult si mai mult ca sigur o masina atat de puternica a
fost “alergata”).
O alta japoneza ar fi TOYOTA CELICA inainte de 2000, (fratele meu m-a
convins cand si-a luat un 1.8 VVTL-i 192cp aspirat din 2003) insa aceasta
pierde la practicabilitate, datorita garzii la sol, in special. Cu
rigiditatea suspensiilor sau cu faptul ca este Coupe, m-as obisnui.
Mai sunt foarte multe modele, o sa insir doar cateva, desi sigur o sa omit
multe dintre ele: Alfa Romeo 147, Seat Leon, Peugeot 306, Ford Focus, VW
Corrado.. parca erau mai multe.. sigur sunt mai multe, dar le-am pierdut
prin minte momentan.
As vrea sa ma ajuti. Ideea de baza este:
-masina (Hot)Hatchback sau chiar Sport;
-benzinar (preferabil aspirat pe injectie) 1.4-1.6-1.8;
-raport putere-consum rezonabil;
-aspect (design) placut;
-putere peste 100cp.
-raport calitate-pret-fiabilitate rezonabil;
-sa fie un model de referinta, nu vreau modele comune, nu sunt fan
“nemtesti”;
-pret.. nici nu stiu.. Momentan nu am decat aprox 1000E, dar daca se pune
problema, ma vor sprijini parintii si probabil voi face si un mic credit;
deci as vrea sa dau maxim 6000E pentru o masina pe care intentionez sa o tin
maxim 2 ani, dar care vreau sa-mi ofere satisfactie, siguranta, fara sa am
probleme cu ea.
Nu stiu daca ma crezi, am avut ceva emotii la redactarea acestui mesaj. Imi
cer scuze pentru evetuala necoerenta in exprimare, am fost des intrerupt, si
parca nu imi vine sa reiau textul la ora asta.
Scuza-ma daca te-am plictisit. As vrea sa imi raspuzi, sa-ti dai cu parerea
chiar daca o faci pe mail sau pe blog.Cu mult respect, Barzan Ionut..
OK! Un mesaj foarte lung, un om destul de nehotărât şi cu puţini bani. Problemele care se pun sunt următoarele:
- Te felicit că vrei o japoneză, însă vei avea o problemă cu revânzarea, ca şi mine de altfel. Deşi sunt cele mai fiabile, nu au un renume încă suficient de bun la noi. Situaţia se îmbunătăţeşte sensibil. Dacă vrei să ţii însă maşina doar doi ani şi vrei o să o revinzi rapid, tot o germană ar fi soluţia.
- Pentru doi ani să nu alegi în nici un caz o maşină nouă, chiar dacă ţi-ai permite-o. Ai pierde până la 50% din valoarea de nou, fără rost. Un lux de care nu ai nevoie.
- Motoarele iVTEC de la Honda sunt foarte bune. Duc înspre 1.000.000 km dacă sunt corect întreţinute.
Uite câteva exemple de maşini bune aici. Am selecţionat Honde pe benzină şi motorină mai noi de 2002 până în 6.000 de euro. Un Jazz sau un Civic cred că ar fi ideale.
Baftă
Se pare că am creat tensiune mare la Dacia. Ieri, în conferinţa de presă a Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile, l-am întrebat pe vicepreşedintele Constantin Stroe când are de gând să facă şi Dacia reduceri. A admis că şi la Mioveni se iau în calcul discount-uri de 5-600 până la 1.000 de euro. Adică vreo 10% din preţul unui Logan. Cumulate cu programul “Rabla” şi finanţări cu dobândă redusă ar aduce un avantaj client de până la 2.000 de euro. Ca să aflu că la scurt timp după această declaraţie, şeful mare de la Dacia Renault, Francois Fourmont neagă posibilitatea unor reduceri.
Părerea mea este că francezii sunt atât de disperaţi să îşi menţină marja nesimţită de profit la Logan, încât nu vor ca românii să afle că este loc de o scădere a câştigurilor fără a intra pe pierderi. Asta ne arată doar cât de hămesiţi sunt cei de la Renault şi că Logan-ul este o maşină vândută la un preţ exagerat.
“În astfel de timpuri, oamenii înţelepţi îşi pun actele în ordine.” Asta, ca să parafrazez un înţelept pe care l-am cunoscut de curând.
Poate sună pretenţios pentru unii, însă orice proprietate imobilă – casă, teren, apartement etc. trebuie înregistrate, ca să poţi profita la maximum de prevederea din Constituţie care garantează oricărui cetăţean român proprietatea sa.
Asta încerc şi eu de vreo jumătate de an, de când m-am proptit într-un expert cadastrist care îmi întârzie la nesfârşit o lucrare, altfel uşoară. Ca să nu păţiţi la fel, iată ce vă sfătuieşte un cititor al blogului, care preferă să îşi spună Terente.
Trăim vremuri tulburi şi cred că cel mai bine e să ne punem la adăpost
ceea ce e al nostru, pe cât se poate, într-o ţară în care, nici Guvernul nu
respectă legile. Nu sunt expert topograf autorizat ca să pot fi suspectat ca vreau sa-mi fac publicitate. Eu lucrez în consultanţă la o firmă din Braşov unde mă ocup de probleme de topografie-cadastru. Să fii expert autorizat
presupune o prea mare bătaie de cap, aşa că nu m-a interesat să mă bag în
rândurile lor. Recomand, în schimb, tuturor să ia contact cu un astfel de expert şi să îşi ÎNTĂBULEZE (înscrie în Cartea Funciară) bunurile imobile.1. Pentru asta trebuie să cauţi un expert cât se poate de serios sau o firmă care
colaborează cu un astfel de expert. Aveţi grijă însă cu cine vorbiţi pentru
că mulţi te duc cu vorba şi o astfel de operaţiune poate dura şi câţiva ani
dacă nu alegi pe cineva cât de cât serios. Întrebaţi pe la OFICIUL DE
CADASTRU de un astfel de expert sau pe la cunoscuţi care au fost
multumiţi. Totuşi, înarmaţi-vă cu rabdare pentru ca oricum durează cel putin o luna sau două, asta dacă toate actele sunt în regulă.2.Căutaţi toate actele care le aveţi legate de acel bun (titlu de proprietate, certificat de moştenitor, contract de vânzare-cumpărare, adeverinţe de moştenitor, etc.) şi faceţi-vă un mic dosar.
3. Cu acest dosar veţi discuta cu expertul, iar el vă mai spune dacă mai aveţi nevoie de ceva.
4. Dacă e de acord să începeţi lucrarea veţi semna un contract (între
dumneavoastră şi expert) în care sunt specificate termenele şi sumele. Cereţi
chitanţa pentru orice ban pe care îl daţi. Au fost multe cazuri când s-a
mers pe încredere la început, s-a dat avans, iar când lucrarea s-a lungit
prea mult cei ce au vrut sa îşi ia actele nu au mai putut să-şi ia şi
banii. Dar dacă veţi avea grijă la primul pas, şansele să vi se întâmple aşa
ceva sunt mici.
Expertul va face urmatoarele 3 etape (studiul juridic al actelor, măsuratoarea la faţa locului, întocmirea şi înaintarea documentaţiei spre
avizarea Oficiului de Cadastru).5. În final veţi primi o copie a documentaţiei, un Extras de informare de la
Cartea Funciară şi veţi plăti restul de bani.Citiţi cu mare grijă toate datele din Extras şi verificaţi data acestuia. Aveţi mare grijă de documente, pentru că în caz că o veţi pierde, solicitarea oricăror informaţii de la Cartea Funciara va fi contra cost. Asta e o mare tâmpenie, dacă ţinem cont că toate costurile realizării cadastrului sunt suportate de cetăţeni.
6. Costurile. Acestea variază de la un expert la altul. Oricum aşteptaţi-vă la câteva sute de euro. Unii experţi percep un onorariu mai mare, dar care include şi taxele ce trebuie plătite către Oficiul de Cadastru şi Cartea Funciară. Veţi fi nevoiţi să le achitaţi şi pe acelea. Nu sunt mari, dar
variază în funcţie de caz.Daca v-aş povesti ce cazuri am şi câte mi-a fost dat să aud, v-aţi
minuna. Mai ales în anumite “zone de interes”. Aşa că vă îndrum să vă puneţi
la adăpost proprietăţile. Ar fi multe de spus, sper că va ajuta la ceva ceea
ce am scris.
Vă prezint un băiat foarte motivat, cum mai rar auzi pe la noi. M-a rugăt să îl public şi impresionabil cum sunt, o fac acum. Ideile lui mi se par frumoase iar faptele deasemenea. Am plantat şi eu pomi cu tata şi vă îndemn să faceţi şi voi ceva pentru voi înşivă şi pentru apropiaţii voştri.
Later edit: Uite ce fac eu. Nu primesc pungi de plastic nici la farmacie, nici la Brico, nici la magazinul de la colţ. Nu las sa curgă apa în neştire şi nu stau cu orele la duş. Cumpăr apă de băut numai la pet mare de 5L. Nu arunc gunoaie pe stradă. Nu fumez. Cumpăr doar becuri economice. Sting lumina în camerele în care nu stau. Evit să las în priză chiar şi încărcătorul de la mobil atunci când nu îl folosesc. Tu ce faci?
Ma numesc Mitut Claudiu Adrian si vreau in primul rand sa va multumesc
pentru ca va implicati in comunitate.Este benefic si important pentru
fiecare institutie si persoana sa aiba astfel de actiuni.In acest sens,un
aspect important il reprezinta partea de mediu,presiunea mare asupra
naturii.
Ma bucur ca a inceput si la noi “marketingul verde”,sensibil la problemele
mediului.Daca as avea si eu putere financiara,as face tot atatea proiecte
sau chiar mai multe(in special de impaduriri).Dar aceasta nu ma
descurajeaza.Am 20 ani,sunt student,anul 2,la Geografia Mediului si am facut
o obisnuinta si o pasiune din a invata oamenii,printre altele,sa respecte
natura.Conteaza imens si exemplul personal.Eu am crescut la tara,unde sunt
paduri cat vezi cu ochii,e aer curat;izvoare reci,poieni frumoase,fructe din
belsug,zapezi adevarate,foarte putine masini(stau la munte,in jud.
Valcea,depresiunea Lovistei,poalele Fagarasului).Cu timpul a inceput sa-mi
placa geografia,apoi am fost receptiv la problema climatologica,ecologica si
de mediu.Tot liceul am invatat foarte bine,am participat la zeci de
concursuri si olimpiade.Cele mai dragi sunt cele nationale,la geografie.In
2007,in clasa a 12-a am luat mentiune pe tara la geografie.Deci vorbesc in
cunostiinta de cauza,cunosc foarte bine limitele naturii,chiar daca e
“aparent” un sistem autoreglabil.Dar altceva conteaza,nu trebuie sa avem
doctorate in geografie,pentru a stii ca:daca plantam copaci vom imbunatati
calitate aerului prin aport de O2,ca defrisarile fac ravagii pe orice
component de mediu(temperaturi mai mari,alunecari de teren,inundatii),ca
doar recicland putem avea o presiune mai mica asupra rezervelor si putem
obtine o dezvoltare durabila.
Noi dintotdeauna am trait in armonie cu natura,ea ne-a fost casa si masa,ea
ne-a protejat.Toate asezarile sunt pe un curs de apa,si multe langa
paduri.Avem nevoie de ea,dar si ea are nevoie de noi.Ne ferim sa mancam
alimente alterate,dar trebuie sa ne gandim ca mai intai de toate,noi tarim
cu O2(aer),care trebuie sa fie suficient si in conditii bune,adica
“nealterat” de poluanti(oxizi,sulfati,azotati,metan,pulberi,funingine).Sunt
multe aspecte la care sa ne gandim si poate apoi ne reconsideram felul de
viata si,poate vom planta mai multi copaci,si vom incepe sa
reciclam.Problemele sunt compexe,la nivel global,si va fi o provocare imensa
pentru omenire sa amelioreze impactul ei fantastic asupra mediului
natural.Eu sunt optimist si cred ca vom ajunge candva la un echilibru.
Pana atunci,trebuie sa facem ce spunem si sa spunem ce facem,adica sa nu
fim ipocriti,ci sa facem ceva cu adevarat.Cine nu isi doreste sa traiasca
intr-o lume mai curata,mai plina de verdeata si cu un aer mai
proaspat?Toti.Atunci trebuie sa trecem la treaba,in folosul nostru,al
generatiilor urmatoare,si cel mai important,al raiului care se numeste
Terra.De Craciun puteti cumpara brazi la ghiveci pe care sa ii plantati apoi
in fata casei sau blocului.E ca si voluntariatul(am fost voluntar la
Asociatia Sibiu Capitala Culturala Europeana-CCE 2007).Te simti mai
bine,castigi incredere si oferi beneficii tuturor.Eu intotdeauna voi incerca
sa invat oamenii ca face parte din fiinta noastra sa avem grija de natura.Nu
ne-am nascut in mall-uri si autostrazi,ci ne tragem si traim pe baza
mediului inconjurator.
Am scris la companii mari,pe care le-am rugat sa roage angajatii sa
planteze copaci,sa recicleze,etc.Am cerut informatii de la Ministerul
Agriculturii.Ministerul Mediului despre proiecte si
programe(impaduriri,irigatii,desertificare,seceta,campanii de
reciclat,etc);le-am dat idei,sfaturi,mi-am exprimat ingrijorarea.Am strans
personal in jur de 400 kg de hartie,pe care am donat-o Copacului de
hartie-28 de copaci.Am plantat la tara cu tatal meu sute de copaci.Vreau sa
adun toata hartia si plasticul din caminul meu si sa o duc la reciclare(ma
voi ocupa personal in timpul liber).Castigand un concurs despre U.E. am fost
la Bruxelles,in ianuarie 2008,la Comisie si Parlament,unde am pus problema
mediului-am aflat cate ceva despre intentiile U.E. si ale Comisiei.Ma voi
stradui sa bat la cap primarii sa contracteze firme de salubrizare serioase
care sa colecteze selectiv si sa recicleze deseurile.Desigur ca nu e usor
,dar trebuie facut.Daca iti intra in obisnuinta ti se pare un lucru
firesc.Sunt la curent cu tot ce tine de mediu,orice proiect de oriunde si
sunt convins ca voi reusi sa fac cat mai multe.Deja,oamenii cand ma
vad,zic:”baiatul cu reciclarea” si ma admira.
Daca ar fi nevoie as bate din poarta in poarta si as invata pe toti cum
putem trai mai bine.As cumpara milioane de pomi si i-as planta,as convinge
oamenii ca e usor,bine si frumos sa reciclezi.Am constatat o lipsa mare de
educatie ecologica,care are multe cauze.Dar,cu timpul,daca oamenii au
exemple pozitive si proiecte concrete implinite,lucrurile vor progresa
inspre bine.Nu avem dreptul in primul rand sa ne batem joc de natura.E
inuman cand merg acasa si vad Oltul,la hidrocentrale plin de peturi;cand
vezi o padure doborata la pamant,un lac secat,un rau poluat,poluare peste
poluare!La mine acasa a nins in fiecare an,zapezi mari si vreau ca si peste
50 de ani sa vad si sa ma bucur de aceleasi zapezi.Noi nu avem voie sa
intervenim asupra naturii,nu ne putem juca de-a Dumnezeu,suntem mici si doar
o farama in trecerea timpului si imensitatea Universului.Nu suferim doar noi
din cauza poluarii si a nesimtirii multora dintre oameni,ci sufera si
animalele,pasarile,apele,padurile,pestii,aerul,si in ultima instanta tot
Globul.Bucurestiul,de exemplu e un oras foarte murdar si poluat;iar acest
lucru afecteaza pana si turismul.Sa nu mai spunem ca toate apele menajere si
unele industriale se varsa direct in Dambovita si in Dunare,periclitand
masiv conditiile de viata.Nu trebuie sa acceptam asa ceva.Sunt multe,multe
probleme;orice activitate umana polueaza,creeaza impact antropic.Si ceea ce
e numit de media ecologic,nu inseamna ca este natural si nedaunator mediului
100%,de aceea trebuie sa ridicam standardele continuu si sa evoluam in
continuare.Este o nebunie curata sa stam cu mainile in san.Impactul omului
asupra mediului e indiscutabil si evident pentru oricine.Cineva imi
spunea:”viitorul e reflexia prezentului,asa ca succesul e inevitabil pentru
mine”.Sunt convins ca acest succes se va repurta si asupra
mediului.Reciclarea e cuvantul cheie.Uitati-va in jur;trebuie verdeata-mai
multe paduri,mai putina energie consumata,mai putina poluare,iar natura nu
are nevoie de gunoaie.Si toti vom avea de castigat.Deja veti fi facut un
lucru bun daca veti da si colegilor dvs. sa citeasca mesajul
meu.Noi,locuitorii Romaniei avem si darul de a construi lucruri
frumoase.Fiti convinsi!
Va rog sa faceti tot ce tine de mediu(sa plantati copaci mai ales in zonele
urbane,care sa absoarba noxele si sa curete aerul);va urez mult succes si
spor la treaba pe viitor pentru alte programe concrete!
Cu admiratie,Mitut Claudiu
Adrian
Super pont. La Ikea se da un bec nou, economic pentru fiecare cinci becuri pe care le predai. Cel puţin aşa scria pe un afiş din magazin. Am văzut cu ochii mei un nene care a venit cu plasa de becuri arse (probabil a făcut colectă prin vecini), iar cei din raionul de electrice i le-au preluat. Dacă vreunul dintre voi încearcă acelaşi lucru, poate intraţi şi îmi spuneţi cum a mers.
Aşa cum preconizam, criza economică va avea şi câştigători. Aşa e şi normal… Că doar atunci când cineva pierde, altcineva câştigă…
Însă, deşi comunicatul Renault pe care îl postez mai jos miroase a optimism forţat, el spune câteva lucruri importante. Luaţi spre exemplu vânzările din Brazilia unde Renault vinde modelul Sandero sub numele de marcă Renault. Aşadar soluţia este cea pe care o anunţam. Preţul mic, raport preţ/calitate decent, orientarea către pieţe emergente unde există încă un potenţial de creştere naturală. Cum mai este încă şi pe la noi… 220/1.000 dintre români au maşină mică, prin comparaţie cu peste 400/1.000 dintre vestici.
In 2008, pe o piata mondiala in scadere 4,8%, Grupul Renault a vandut 2.381.476 vehicule in intreaga lume. Se inregistreaza astfel o scadere cu 4,2%, iar cota de piata mondiala a Grupului creste la 3,6 %.
Cresterea internationala a Grupului a continuat si in 2008, vanzarile in afara Europei sporind cu 1,5%, la 873,798 unitati, ceea ce reprezinta aproape 37% din totalul vanzarilor Grupului Renault.
Pe fondul unei scaderi cu 8,1 % a pietei europene aflate in criza, Renault a castigat 0,2% cota de piata.
In tari precum GERMANIA, OLANDA, BELGIA, AUSTRIA, ELVETIA SI IRLANDA, GRUPUL RENAULT castiga cota de piata.
In Brazilia, vanzarile Grupului au crescut cu 56,4%, la un total de 115.000 vehicule.
In Rusia, Renault a inregistrat o crestere cu 6,8%, depasind pentru al doilea an consecutiv pragul de 100.000 de unitati, iar in Maroc si Algeria isi reconfirma pozitia de leader.
De asemenea, in regiunea Asia-Africa Grupul Renault cunoaste o crestere cu peste 12%, superioara cresterii pietei.
In Turcia, Grupul Renault este in continuare lider de piata, cu o cota de piata de 17%.
In 2008, Laguna este cea mai bine vanduta berlina de familie in Franta, cu peste 33.000 de inmatriculari, in crestere cu 10% fata de 2007. Noul model a avansat cu 28% in segmentul D european, cu rezultate remarcabile in Germania (unde vanzarile Renault Laguna s-au dublat) si in Olanda.
Pentru al 11-lea an consecutiv, Renault este lider la vehicule comerciale usoare in Europa, cu gama sa formata din Kangoo Express, Trafic si Master. Kangoo Express este liderul pietei europene in segmentul furgonetelor.
In contextul crizei economice si financiare care se va continua in 2009, Grupul Renault dispune de atuuri solide pentru a-si creste cota de piata:
- continuarea reinnoirii gamei cu produse de top pentru Europa,
- o gama ecologica si economica “Renault Eco2” adaptata noilor masuri fiscale si mediului inconjurator,
- o gama Entry bine adaptata contextului economic actual.
In ceea ce priveste Romania, in 2008 Renault a vandut 22 050 autovehicule: 19 843 autoturisme si 2 207 utilitare.
Modelul Symbol a atras cei mai multi clienti, fiind vandut in peste 10 000 de exemplare.
Familia Megane a totalizat aproximativ 6 480 unitati comercializate in 2008, cea mai solicitata fiind versiunea Sedan, vanduta in peste 5 420 de exemplare.
Pentru noua generatie Laguna, lansata in prima parte a anului 2008 si noul model Koleos (primul 4×4 Renault), lansat in septembrie, vanzarile au fost de aproximativ 690 exemplare, respectiv 170 pentru Koleos.
Noua Laguna a reusit performanta unei cresteri de 32% pentru Renault intr-un segment aflat in scadere.
Renault Master este vehiculul utilitar cel mai solicitat din gama, vanzarile sale totalizand 1 533 unitati.
Fata de 2007, vanzarile Renault in Romania au cunoscut o scadere cu 31,8%.
“Importul masiv de masini vechi si limitarea accesului la credite au stat la baza scaderii pietei auto din Romania si, implicit, a scaderii vanzarilor Renault.
Pentru 2009, Renault pregateste lansarea a noi modele precum Laguna Coupe, Megane Coupe, Megane hatchback si noul Clio.”, a declarat Jacques Daniel, Director Comercial Renault Romania.
sursa: Renault România