Categoria: Comentarii & discuţii

Nu e glumă. De azi şi până pe 2 Mai sunt pe litoralul bulgăresc în misiune. Voi sta cu ochii pe destinaţii de vacanţă, poliţişti, hoteluri, parcări, turişti etc.

Dacă ai păţit ceva demn de o ştire, dă-mi urgent de veste pe adresa de email de la Ştirile ProTV – docu@protv.ro sau la telefon 021.9454. Anunţă-ţi toţi prietenii care se pregătesc de drum.

Între timp îţi mai dau două ponturi familiale.

Soţia a pus poze din vacanţa de Paşti pe blogul ei, iar fratele meu, recent expat în Slovacia te învaţă cum să te pregăteşti de un job în străinătate.

Am citit-o pe Simona Tache pe nerăsuflate. Rar mi se întâmplă să rabd peste 1000 de semne, dar Simona spune bine ce zice în articolul ei de astazi despre înjurăturile nemeritate. E o problemă de care jurnaliștii de speță nouă, adică bloggerii, se lovesc suficient de de des încât să scoată peri albi pe cap și onomatopee din gură.

Împărtășesc supărarea ei, dar nu aș fi însă chiar atât de vehement. Am încasat și eu destule înjurături de la simple bobârnace anonime până la pumni, ochi vineți, tăieturi pe piele. Pe blog vin uneori mesaje care ar zbârlii pielea pe mama. Am făcut chiar și arest la bulgari din cauza avântului meu jurnalistic. Am motive să fiu frustrat de chinurile meseriei online și offline. Dar nu sunt.

Am stat și am cântărit cum să abordez problema și am ajuns la concluzia că un răspuns la fel de dur nu rezolvă conflictul. Guralivii sunt o minoritate toxică pe care o tratez după un principiu pe care l-am regăsit și la Chinezu. Suntem cu toții începători în domeniul acesta nou numit blogosferă și ar trebui să avem puțină răbdare înainte să ne smulgem jugulara. Trebuie să îi tratezi cu indulgență pe cititorii noi care fac scandal și să îi ajuți să schimbe tonul ori să le arăți ușa. Cred că îi poți face să înțeleagă că blogul este un spațiu de exprimare unde tonul este stabilit de blogger. Când bloggerul mai și înjură, nu poți aștepta mai bine de la cititor.

Acum vine pe tapet problema publicității. Mă adresez cititorilor, pe care îi îndemn să fie realiști. Oameni buni, săracul blogger cinstit… mai și mănâncă. Așadar nu e sfânt, că numai Iisus a postit, și numai 40 de zile. Nu voi începe o retorică lungă despre valoarea muncii și remunerație. Din nou, a spus-o bine Simona Tache. Gândiți-vă totuși că atunci când vă bucurați la vederea unui nou drivetest video la mine pe blog, eu am cheltuit deja bani destui din salariul de la Știri și timp liber din week-end. Dacă aș lua numai câte 1 leu de la fiecare cititor care mi-a mulțumit deja pentru ponturi sau m-a felicitat că l-am salvat de la o pagubă aș fi bogat și în bani, nu doar în laude. Am început prima campanie plătită pe blog cu cei de la AutoSoft și vă anunț că nu e prima. Am încercat să o fac interesantă pentru că despre anvelope sunt multe lucruri de spus și am ambiția să spun că episoadele sunt mai degrabă educative decât publicitare.

Ca să tragem linie, cred că aceasta este singura variantă viabilă. Nu e nimic pervers la mijloc. Mărcile pe care le folosești zilnic și poate ai ajuns să le apreciezi au ajuns la tine tot prin publicitate. Pur și simplu nu cunosc o soluție mai bună.

Mulțumesc tuturor celor care mi-au urat la mulți ani cu ocazia onomasticii!

Fârtaților mei, Georgei, Georgete si alți Ghe. să le fie cu fericire si noroc.

Să va aducă tuturor Pastele bucurie alături de cei dragi.

Primit factură pentru asigurare împotriva cutremurului. O fi semn rău?

M-am născut între Carpați… și am crescut educat să învăț carte multă ca să dau la medicină într-o facultate cu 20 de candidați pe un loc. Dacă nu, la ASE, că se bat doar 14 tineri tocilari pe un post sigur în bănci. Prin 1996 mă și imaginam cu bisturiul într-o mână și șpaga în cealaltă… Ori șef poate la un birou din lemn masiv cu cinci telefoane și o secretară. Cam atât știa generația mea despre orientarea profesională.

Nu m-a învățat nimeni atunci că lumea se schimbă. Nu a venit nimeni în liceu să ne spună că rezidenții își plâng de milă prin spitale și că se prostituează pe la companii care vând medicamente. Sau că posturile bune din bănci se dau pe pile și că restul muncesc pe nasturi. Țara mă vroia prost. De fapt nu prea mă vroia deloc.

Nu mi-e clar de ce, dar m-am răzgândit în clasa a douăsprezecea, subit. Am dat la jurnalistică din instinct. Pe ultima sută de metri am început meditații la română. Istorie nu am mai apucat și am tras lozul. Nu am avut niciodată noroc la loto, dar de data asta am tras câștigător și am început o carieră grea dar frumoasă. După patru ani de fizică-chimie intensiv, majoritatea colegilor mei au emigrat.

Din câte văd, nu s-a schimbat nimic în învățământ. Școlim tot diplome, în loc de profesioniști. Scoatem frustrați pe bandă care merg la serviciu în loc să tragă din pasiune la muncă.

Nu mă interesează disputele politice și nu susțin cauze pierdute ca reforma nesfârșită. Nu cred că oamenii care ne-au condus ori țin acum de putere au habar cum să facă. Sunt și ei tot niște copii nedoriți ai civilizației românești.

Cum poți să îi ceri viziune unui om care a trecut prin sistemul de educație împotriva voinței lui?

La noi, te duci la clasă să memorezi, să cotizezi și să te nivelezi. Nu ne învață nimeni în clasa a patra că avem drepturi și responsabilități, nu ne arată meserii dintr-a opta ca să avem habar ce ne-ar plăcea să facem mai târziu. Talentele sunt considerate hobby-uri inutile, când ar trebui să ne definească viața. Ne facem toţi intelectuali cu patalama la facultăţi unde chiulim cu semestrele.

Tragic este că punem tocmai astfel de cârpaci să ne conducă. Oameni docilizați și apoi reeducați de mocirla românească. După frustrarea din școala generală și sărăcia din facultate, au aflat că banii se fac repede numai prin compromisuri. Ca să dea înainte au învățat să fure în timp ce îi înjurau pe cei care au făcut-o în fața lor. Când au ajuns în față hămesiți, au devorat ce mai rămăsese. Acum chiar dacă ar vrea să facă mai bine, habar nu au cum. Genul acesta de oameni măsoară valoarea în bani și merg înainte nu după manualul de management ci după instinct. Instinctul de războinic, de bișnițar, de haită.

Am o veste proastă. Așa funcționează majoritatea firmelor românești. Un patron îmi povestea că a concediat un român școlit afară pentru că îl exaspera cu ideile lui despre tăierea costurilor. Acum, după patru ani, a ajuns să aplice forțat ideile pe care le renega când economia duduia.

Ce să mai ceri de la politicieni? În instituțiile de stat nu se înțeleg între ei nici măcar membrii aceluiași partid. Muncesc împreună în campanii și după ce ajung la putere se împart pe găști ca să și-o tragă mai rău decât o pot face inamicii din opoziție.

Miniștrii se schimbă tot la un an sau doi. După ce preiau funcția, (mai mult…)

1. Îmi vreau restul de la 10 lei. Indiferent că e o cursă de 5,34 sau 7,20. Vreau să las eu bacşiş, nu să fiu luat de prost cu textul veşnic.”Nu aveţi mărunt, că e prima cursă…?” Unii mi s-au plâns că sunt cursele prea ieftine. Păi măriţi tariful! Ce vină am eu, clientul? Mă urc în cel care are preţul potrivit pentru mine şi pretind să fiu taxat legal. Nu mai mult, nu mai puţin.

2. Nu mai suport duhoarea de mahoarcă. Tot bacşişul taximetriştilor frustraţi de viaţă se duce pe ţigări pe care le fumează aproape nonstop. Cu şi fără client în maşină. Altădată mai întrebau dacă deranjează fumul. De când s-au scumpit ţigările, nu mai ratează nici un fum până la chiştoc. Adoraţia pentru drog se transformă rapid în gunoi aruncat apoi pe geam.

3. Aş tripla punctele de amendă pentru (mai mult…)

Psihologii spun că durerea unei pierderi subite devine suportabilă după şase luni. Noroc că a trecut iarna de la noi care ţine fix jumătate de an şi m-am încumetat: am activat poliţa RCA, cea de casco, am pus ulei bun, bateria pe redresor, plinul de benzină şi… pâr-pâr prin oraş. Vespa mea intră în sezonul trei cu tupeu şi acelaşi chef de asfalt.

Înapoi pe scuter, oraşul se vede mai bine decât prin parbrizul taxiului/autobuzului. Ai mai mult timp să te uiţi după oameni şi lucruri. Vezi mai mult. Azi spre exemplu am apreciat o doamnă pe o Vespa portocalie. Mi-a plăcut ideea că româncele se modernizează deoarece trăiam cu impresia că Amalia Enache e singura pe scuter în Bucureşti…

La primul semafor am văzut mai bine. Doamna nu e de pe aici… Englezoaică am impresia… Fetele s-au obişnuit să se teamă de trafic pe bună dreptate, însă aruncă ocheade când văd un băiat pe motor îmbrăcat la sacou… E ceva sexy în imaginea asta.

Am mai observat că nu sunt singurul pe două roţi. Suntem deja (mai mult…)

Motoare de Boeing 737, un cockpit în reparații masive și o cabină la fel. Ghici care e radarul meteo și jamba de bot?

La mulți ani tuturor femeilor din viețile noastre. Astăzi vă sărbătorim și vă mulțumim că existați.

Vă aștept opiniile și nu uitați să dați like!

Unul dintre cele mai citite articole de pe blog care nu este despre mașini, ci despre facturi, îmi aduce în inbox unii dintre cei mai naivi cititori, ca să nu spun mai rău despre consumatorii români de servicii de telefonie. Cel care m-a surprins cel mai recent este un tânăr suficient de locvace încât să emane următoarea epistolă.

Am varsta de 22 ani, sunt student, nu am si nici nu am avut vreo data un venit personal, eram intretinut de bunicii mei si de mama mea, nu duceam lipsa de nimic. In urma cu 1 an bunica mea a murit am ramas cu bunicul si mama mea iar ei fiind pensionari in urma taieri pensilor au inceput sa apara probleme de oridn financiar. Eu detin la orange unul dintre cele mai mari pachete de abonament in valoare de 80 eur, am luat legatura cu ei le-am explicat situatia, iar ei au spus ca nu pot modifica tipul de abonament decat dupa o perioada de 1 an de zile, iar singura varianata este suspendarea voluntara de 3 luni de zile pe an. Am folosit si aceea suspendare nu pe toata perioada de 3 luni, deoarece am fost nevoit sa imi reconectez abonamentul pentru ca telefonul care il aveam se defectase si trebuia sa imi achizitionez unul nou si tot odata eram nevoit sa imi prelungesc perioada contractuala.
Va rog daca ma puteti ajuta cu un sfat, cum sa fac sa imi modifice tipul de abonament inainte sa treaca 1 an, sau sa reziliez cumva contractul, sau cum sa fac sa ajung la o intelegere cu ei afara urmari grave, deoarce ei mi-au spus ca singura varianata este sa platesc in avans toata perioada contractuala ramasa si atuncea abonamentul va fi inchis. Daca nu reusesc sa ajung cu ei la nici o intelegere, ce se intampla ma dau in judecata si ma executa, chiar daca nu detin nimic pe numele meu si nu am nici un venit? Si din cate am inteles de la TV daca esti dator la telefon sau la altele esti trecut in baza de date a rau platnicilor si numai poti luna nici macar un credit sau alt abonament de orice tip toata viata.
Va multumesc pentru intelegere si pentru timpul acorndat si astept sfandul dumneavoastra pentru a depasi aceasta problema.

Nu am răbdare să trec prin toată scrisoarea, dar ideea că un student are nevoie de un abonament de 80 de euro la telefonul mobil mi se pare peste poate. Eu chiar vorbesc la telefon pentru muncă, dar nu am o asemenea factură. Credeam că studenții se descurcă cu cele 3.000 de minute cu 4 euro de pe cartelele prepay… Mai rău mi se pare să stai în spinarea bunicilor. Îmi voi atrage din nou comentariile acide, însă mă gândesc cât de mare să fi fost pensia bunicilor încât să susțină un stil de viață decadent al unui flăcău numai bun de muncă.

Eu muncesc de la 18 ani, iar părinții nu mi-au plătit niciodată telefonul. Au fost zile când banii nu îmi ajungeau nici pentru sandvișuri și mergeam pe jos către casă, uneori câte 7 kilometri. Iarnă cu viscol sau vară. Nu mă plâng. E drumul pe care mi l-am ales, care apoi m-a șlefuit. Sunt motivat să muncesc mai mult și mai bine. Nu arunc orice se defectează pentru că încerc să repar mai întâi.

Așa că, tinere amic, reactivarea abonamentului de 80 de euro pe motiv că aveai nevoie de un telefon nou mi se pare sinucigaș când nu știi cu ce vei plăti. Ești încă un copil naiv acum la 22 de ani, care va avea nevoie peste câțiva ani poate de un credit sau un abonament de telefon pentru o afacere. Vei pica cu brio la scoring pentru că la 22 de ani încă te jucai de-a iPhone-ul la terasă pe banii bunicilor.

Nu există soluție realistă pentru tine în afară de una singură. Trezește-te, scoală de pe canapea, du-te și plătește cât poți din datorie și pentru restul muncește. Da, angajează-te. Sper că la 22 de ani ești în an terminal la facultate. Mâine, poimâine vei cunoaște o femeie frumoasă după care vei fi înnebunit. Află că femeile nu își selectează iubiții după abonamentul la mobil și iPhone, ci după cât glume spun, cât de descurcăreți sunt și cât produc. Probabil că pentru asta îi vei face cunoștință cu mama și ultimul bunic…