Categoria: Comentarii & discuţii

“Câţi kilometri de autostradă va avea România la finalul mandatului dumneavoastră în fruntea ministerului transporturilor?” Este întrebarea de căpătâi, care bântuie fiecare drumar şef din momentul în care ajunge în biroul din Palatul CFR, sediul ministerului transporturilor şi infrastructurii.

Nu contează că trenurile zboară de pe şine mai ceva ca în India, deşi circulă de trei ori mai încet decât acum 100 de ani, pe vremea când aburul făcea treabă mai bună decât motorina, că aeroporturile sunt atât de mici încât ne jignim orice turist care ajunge pe Băneasa, ori că vapoarele noastre nu interesează călătorii şi transportatorii deşi Dunărea este “autostrada fluvială” a Europei. Pentru alegătorul român contează kilometrii de asfalt pe care poate merge cu măcar 130 de kilometri pe oră. Pe bună dreptate.

Că de avioane nu avem nevoie decât o dată sau de două ori pe an şi atunci ne sacrificăm şi facem scandal în aerogările noastre uitate în câmp, fără legături la autostrăzi sau reţeaua de cale ferată; pentru că oricum trenurile nu mai sunt la modă şi se mişcă în reluare; iar vapoarele…

mai mult pe ProMotor.ro

Fără plăcuţe de înmatriculare în faţă, cu plăcuţă neomologată (ilegală) pe spate. Dan Bursuc este cu maşina în România, cu mintea în America. Ca să ştie toată lumea că el este doar în vizită prin ţara asta de mâna a doua unde îşi face banii, de altfel.

Totul până la maşini. Aşa şi-au spus proprietarii autoturismelor pe care cei de la politia comunitara sector 1 au venit sa le ridice din intersectia de la World Trade Plaza. Interesant este că cel mai scandalagiu nici măcar nu avea maşina acolo, dar a sărit să facă “dreptate”. Mult mai târziu şi-a dat seama că nu era treaba lui să se bage.

Mă urmăreşte de la o vreme o vorbă spusă de un taximetrist din Braşov. “Am luat într-o zi un italian în maşină, care făcea poze prin România. Îi trebuiau pentru o lucrare despre noi. Aşa că vroia să fotografieze români care zâmbesc. A căutat zile întregi oameni bine-dispuşi pe stradă până când şi-a dat seama că singurii care zâmbeau de fiecare dată la poză erau rromii.”

Pare o glumă, dar e dureros de adevărat. Am luat până acum mii de interviuri pentru ştiri ca să ajung în final la concluzia că cel mai greu să îi faci să se deschidă, să îţi vorbească ori să zâmbească sunt românii. Oriunde mergi pe stradă în străinătate, oamenii parcă abia aşteaptă să îţi ofere părerea lor. Li se pare normal să răspundă cu zâmbetul pe buze, pentru că e normal să nu îţi fie ruşine cu tine însuţi în public.

Ieri m-am uitat la feţele celor din jur, în căutarea unei feţe zâmbitoare. Am privit la cei de pe stradă şi apoi la cei din metrou. Abia după zece minute am văzut un tânăr zâmbindu-i iubitei. Primul dintr-o sută, poate două, de trecători grăbiţi, şoferi stresaţi sau pensionari cu privirea în pământ.

Ne este greu. Noi suferim. Suntem… mai mult ProMotor.ro

Simt cum adrenalina îmi umple arterele şi îmi răceşte rapid transpiraţia de pe coloana vertebrală. Se întâmplă de fiecare dată când mă urc la volan. Nu de bucurie că voi conduce din nou vreo maşină specială. Ci pentru că mi-e frică.

Condusul a ajuns o pacoste pentru mine de la o vreme încoace. Am impresia că toţi idioţii şi sinucigaşii de pe stradă pe mine mă caută. Cred că îmbătrânesc, prematur… La fiecare 20 de kilometri feresc cel puţin unul.

Şoferii de duminică sunt uşor de îndurat. Îl înjuri scrâşnind din dinţi şi îl ierţi pentru că e prost sau ne-experimentat. Ce te faci, însă, când prostul e antrenat, odihnit şi agresiv? Vine cu furgonul, SUV-ul, Loganul până în spatele tău şi începe să dea flash-uri. Eu mă încăpăţânez să nu trec peste viteza legală prin Săftica. Ştiu că radarele din Ilfov îşi fac veacul prin zonă, aşa că depăşesc cu 70 de kilometri pe oră un şofer mai corect ca mine. Idiotul din spate vrea mai repede. Eu nu am însă decât un permis la care ţin ca la mama.

Viaţa se scurge rapid la 70 la oră. Îl simt cum îmi intră în siaj şi suge aspiraţia. Ochii lui injectaţi… mai mult pe ProMotor.ro

Au trecut numai trei zile de la publicarea articolului, când prietenul Claudiu Pândaru îmi spune că minunea s-a întâmplat. Ne-am strâns toţi şi am trimis-o pe Anamaria la Viena cu bănuţii pentru operaţie în buzunar. O aşteptăm sănătoasă acasă.

http://www.gandul.info/news/romanii-au-donat-cei-30-000-de-care-vor-salva-viata-aneimaria-4990211

Mare dispută zilele acestea în legătură cu proiectul de modificare a codului rutier. Parcă îi văd pe teribiliști tremurând la gândul că vor rămâne fără preţioasele lor jucării motorizate data viitoare când o să o calce ca demenţii şi vor face slalom printre noi, restul. Pentru că ei nu se pot abţine să nu meargă cu 180 la oră cu detectorul de radar înfipt pe mijlocul parbrizului. Hai că am exagerat…

Ce mi se pare mie aberant este cu câtă forţă ies unii să proclame public neconstituţionalitatea unei astfel de legi. Adică, deşi nu am voie să gonesc ca dementul pe drumurile proaste din România, insist ca, în cazul în care o voi face, să nu cumva să rămân fără maşină.

Nu contează că pun în pericol vieţile altor amărâţi care merg de cele mai multe ori legal. Dacă îi omor, asta e altă mâncare de pește. Dacă nu reușesc să șpăguiesc consistent familiile morților, risc cel mult să ajung la proces și să o rezolv acolo. Hai, poate iau cel mult 3 ani cu suspendare pentru omor din culpă. Dar nu cumva să vă atingeți de mașină!

Să nu credeți că ideea asta s-a copt în capul vreunui trepăduș de prin guvernul de la noi. Tot proiectul are la bază modelul olandez. Mașini se mai confiscă pentru viteză prin toată Europa și chiar în America. Confiscarea nu este însă definitivă. Obiectul faptei – adică automobilul – este, să spunem, sechestrat legal pentru o anumită perioadă și poate fi răscumpărat după plata amenzii, trecerea perioadei de suspendare a permisului și achitarea unei taxe usturătoare pentru recuperarea vehiculului. mai mult pe promotor.ro

Ridică umeri şi lasă-i puţin pe spate. Fă o mişcare amplă. Erau puţin înţepeniţi, nu-i aşa? Acum aruncă privirea către prima plantă pe care o vezi. Ochii tăi pârliţi de monitor o văd cam gri? Acum rezeamă-te puţin. Burta atinge masa dacă stai cu coatele pe masă. E clar, eşti o rablă la un pas de obezitate cu ochii praf. Speranţa ta de viaţă scade sub cea a minerilor din exploatările de uraniu şi nu vei apuca pensia.

Te-ai săturat de texte din astea moralizatoare, însă continui să citeşti. Conştientizezi că ţi-o faci cu mâna ta dar trebuie să afli că poţi şi eşti dator să îţi lungeşti viaţa cu cel puţin 25 de ani.

Să o luăm de la cap. Nu stai doar ziua, la serviciu, cu ochii în monitorul care arde încet dar sigur retina. Acasă te propteşti în faţa lui până târziu după miezul nopţii. În timpul ăsta alţii ies în oraş şi îşi croiesc o identitate, o cultură generală, un cerc de prieteni, îşi întâlnesc pentru prima dată iubita sau iubitul. Te afunzi în idioţenie pentru că mintea îţi oboseşte aproape iremediabil. După două săptămâni în care mergi la culcare după ora două dimineaţa, indiferent cât de bine vei dormi, encefalograma va arăta ca a unui dezechilibrat mintal. Orice oră nedormită după miezul nopţii se adună într-o datorie pe care o vei duce cu tine tot restul vieţii. mai mult pe ProMotor.ro

Sosirea la Transporturi a lui Ludovic Orban a fost un vis împlinit pentru un singur om. Ludovic Orban. Niciodată ministerul nu a avut un şef mai puţin priceput la şoferie şi mai dornic să o demonstreze. Accidentul din decembrie 2007 când a lovit sau nu o tânără în Cotroceni este de acum de notorietate, însă Audi A6 ministerial nu era la prima „boacănă”.

În perioada scurtă de un an şi jumătate cât a gestionat destinele unor compani precum CFR, Tarom sau CFR, Orban a profitat la maximum de avantajele funcţiei. A avut în permanenţă la dispoziţie limuzina de ministru şi alte patru maşini de rezervă plus şoferii necesari. Nu le-a folosit serviciile decât atunci când a avut permisul suspendat. Mi-a povestit cum o dată a fost implicat într-un accident cu o maşină de serviciu iar şoferul său a decedat la impact. De atunci nu a mai acceptat să fie „condus”. El ştie mai bine.

A sărit pe rând din Audi A6 într-un alt Audi A6, apoi într-un VW Passat şi, pe timp de iarnă, într-un Volkswagen Touareg. Companiile din subordinea instituţiei i-au oferit în permanenţă soluţii de deplasare când lovea câte o maşină. Printre cele mai darnice au fost Căile Ferate Române, Autoritatea Rutieră sau Romatsa. Chiar şi companii ca… mai mult pe ProMotor.ro

Ai grijă ce îţi doreşti, pentru că s-ar putea să ţi se întâmple

Aşa spune vorba. Dar ce faci când chiar ţi se întâmplă şi te trezeşti pasager pe locul VIP-ului într-un Maybach condus pe contrasens de Gigi Becali cu peste 200 km/h sau în maşina de serviciu a şefului de la Transporturi condusă de însuşi demnitarul, de acum fost ministru, Ludovic Orban.

Să începem cu Gigi Becali. Din punct de vedere profesional am fost binecuvântat pe parcursul anilor cu încrederea şi accesul în preajma acestui personaj în suficient de multe situaţii ca să pot spune cu mâna pe inimă că este cu adevărat excentric. Indiferent ce părere aş avea sau aţi avea despre el, omul face audienţă. Sinceritatea şi naturaleţea lui frizează normalitatea, iar asta place românilor. Combinăm aceste atuuri cu banii mulţi şi dărnicia ca să ne dăm seama că Gigi este unic, iar pentru un reporter o mină de aur. Simplul fapt că apare, că deschide gura, că se mişcă în stilul lui caracteristic îţi poate face ştirea.

Nu m-am împăcat însă niciodată cu stilul lui de şofat. Am încercat de câteva ori să îl urmăresc spre locul unde urma să filmăm în maşina de serviciu. Şoferii noştri, altfel bine pregătiţi, renunţă repede să se ţină după el. E imposibil să stai în spatele Maybach-ului condus cu 120 la oră în oraş şi 220 pe oră în afara lui. Nu doar viteza este problema. mai mult pe promotor.ro