Stimată doamnă Anca Boagiu,

Poate vă bucuraţi că tocmai aţi fost numită ministrul transporturilor şi infrastructurii. Să fii ministru e totuşi o treabă pentru un profesionist de înalt nivel şi o confirmare că puterea te place pentru că eşti puternic. Din păcate trebuie să vă stric „luna de miere” cu presă încă de a doua zi. Vă garantez că de data asta nu o să vă placă la Transporturi. Asta, dacă v-a plăcut acum zece ani când aţi stat cinci luni.

Scurt pe doi, e jale, doamnă Boagiu. Şi o să fie şi mai rău. Chiar nu ştiu şi nu cred că veţi putea face minuni acolo. Şi nu mă refer aici la chestiuni majore, ci la micile dezastre, care nenorocesc nervii şi răbdarea oamenilor. Să vă fac o listă mică cu probleme urgente:

- Deîndată ce vă instalaţi, o să trebuiască să daţi afară între 7 şi 8.000 de ceferişti. Negocierile cu sindicatele s-au blocat înainte de remaniere pentru că toţi au preferat să amâne ziua de scos castane pentru după. Partea proastă este că nu prea aveţi alternative acolo. Companiile feroviare au ajuns praf, pulbere fină de pe urma dezinteresului, furtului şi incompetenţei celor care ar fi trebuit să le facă rentabile, să atragă fonduri pentru investiţii, să instaleze măcar nişte amărâte de automate prin gări ori să implementeze cumpărarea biletelor online. Viteza de deplasare medie este mai mică decât pe vremea războiului. CFR Marfă este deasemenea pe punctul de a fi privatizată (a se citi vândută) pe bani prea puţini austriecilor după ce a fost canibalizată de privaţi cu ajutorul statului.
- O să aflaţi mâine, poimâine că nu prea aveţi bani pentru nimic. Aţi fi putut avea vreo 5,5 miliarde de euro de la Uniunea Europeană, însă incompetenţii din minister nu au reuşit să atragă decât 36 de milioane de euro în trei ani. Mai aveţi încă trei ani, însă chiar dacă munciţi zi şi noapte nu mai aveţi cum absorbi toate sumele.
- Nu doar din această cauză asta, nu aveţi bani pentru drumuri nici măcar pentru cârpeli. Contractele de deszăpezire nu sunt rezolvate şi o să ningă destul de repede anul acesta. După zăpadă o să se umple din nou de gropi şi o să fiţi înjurată copios pentru că nu veţi avea cu ce petici.
- Să vă mai zic de autostrăzi? Aproape totul e blocat. Nu se mai lucrează decât la limită de avarie pe Autostrada Transilvania şi Arad – Timişoara. Peste două săptămâni vă vor anunţa şi ei că opresc activitatea dacă nu le plătiţi facturile întârziate. Punem pariu? Sub Berceanu s-au blocat penibil Bucureşti – Ploieşti care putea fi gata la primăvară şi proiectul de concesiune pe Comarnic – Braşov. BERD încă vrea să dea bani pe el, dar ministerul dvs. nu mai vrea să reia licitaţia după ce câştigătorii de pe locul 1 s-au retras misterios. Se mai pregăteşte un tun şi pe Deva – Orăştie.
- Rovinieta electronică, doamna ministru, mai este un tun care poate fi oprit la timp. Ministerul vrea să dea 30 de milioane de euro pe un sistem care costă 100.000 de euro.
- La Aeroportul Băneasa aţi putea debloca renovarea şi extinderea sălii de aşteptare. Există sute de metri de spaţii libere care zac nefolosite în timp ce pasagerii se înghesuie în aerogara prea mică. Bani sunt la aeroport şi se poate face într-o lună.
- La Otopeni se trag deasemenea nişte tunuri cu renovări şi parcări de patru milioane de euro. Extinderea trebuia finalizată acolo de 10 ani. Şi să nu uit de spaţiile comerciale pe care vor să pună mâna nişte arabi combinaţi cu români de afaceri.
- Să nu uit de canalul Dunăre – Bucureşti. Comunismul l-a adus până la 15 km de Bucureşti, dar a venit capitalismul şi s-a furat aproape tot fierul de pe maluri. Nu-i aşa că ar fi frumos să tragă vapoarele în Capitala României?
- Poate rezolvaţi şi problema terenului din faţa ministerului, peste drum de Gara de Nord. Sub parc ar merita să apară parcarea aceea subterană promisă de şeful dumneavoastră. Nu mă refer la primul ministru.

Dacă rezolvaţi măcar un sfert din astea până la următoarea remaniere, aţi putea fi cel mai bun ministru al transporturilor din istoria ultimilor ani. Deşi nu cred că vă vor ajunge cinci, maximum şase luni. Sau mă înşel?

Am impresia că am aflat ultimul de song. Felicitări Toni Grecu! Felicitări Serviciul Român de Comedie. Haideți la treabă mai repede!

Azi sunt înnebunit de o “vechitură” din 2006. De pe la 3.48 începi să înțelegi ce înseamnă “progressive trance” și de ce îmi place atât de mult. Savurează tare!

Și dacă tot suntem aici să vă fac un platouaș:

http://www.kamikazeonline.ro/wp-content/uploads/2010/08/Kamikazenr21copertaredus2.jpg

Salut !
M-am uitat pe mobile.de si am gasit multe masini la un pret de 200-300
euro, care din poze par destul de ok.

Intrebarea mea e urmatoare:
Se merita sa cumpar o masina la 200 de euro ca sa calatoresc 2-3 saptamani
prin UE si apoi sa o vand pe acolo, deci fara sa o inmatriculez pe la noi?
Si cam cat ar costa taxele ca sa pot practic merge cu ea pe drum, asta
desigur daca nu ii mai trebuie piese?

Adrian

Răspuns:

M-ai dat pe spate. Doar un român inventiv poate născoci o asemenea idee. Cred că cei de la companiile de rent a car ar da faliment dacă am face toți așa. În primă fază. Apoi ar prospera cei cu platformele de tractare și vânzătorii de piese. Deși cred că și centrele de reciclare s-ar îmbogăți mai repede la câți bani avem noi de investit în reparații. Important e să ai timp și răbdare să o iei pe jos, după ce mașina își dă duhul. Adică destul de repede.

Dacă totuși încerci și reușești măcar de două ori la rând, scrie-mi din nou.

George

Amicii de la Germanos ne propun să ducem puțin mai departe jocul. Poate pentru cei mai mulți joculețul acesta (link aici) poate părea facil, însă pentru cei mai mulți se poate dovedi destul de complicat. Ideea este simplă. O cursă contra-cronometru cu mașina pe un traseu necunoscut. Obstacolele îți mănâncă timp. Cele mai dificile sunt evident apelurile telefonice.

Eu am jucat asiduu și am terminat Need for Speed Underground… acum vreo câțiva ani când încă mai aveam timp de așa ceva. Jocul acela îmi capacita întreaga atenție. Eram total decuplat de la realitate dar era extrem de distractiv. Rareori am fost la fel de concentrat la volanul real dintr-o mașină de fier și nu îmi amintesc să fi jucat în timp ce vorbeam la telefon. Poate că dacă aș fi investit cel puțin jumătate din această atenție și la volan, în vreo două-trei situații de-a lungul timpului, nu aș fi îndoit ceva tablă reală.

Așa că vă propun, după ce vă distrați ușor cu joculețul, să faceți și voi un experiment. Încercați să parcurgeți traseul acesta ușor în timp ce purtați la telefon o conversație importantă. Cu un șef, poate, care vă cere imperios ceva urgent. Sau cu un client de la care aveți de recuperat bani. Comparați apoi numărul de tamponări și timpii realizați cu cei realizați atunci când vă concentrați numai la joc/condus. Pe mine m-a pus pe gânduri. Și e doar o joacă de copii condusul pentru noi… Nu-i așa?

Ce fel de lesă ţi se potriveşte? Una ieftină, fără memorie internă şi sonerii polifonice, care costă cât un prânz? Sau mai degrabă cea mai la modă, cu internet 4G, televizor şi un preţ de listă care seamănă cu două salarii medii pe economie? Citeam undeva un studiu sociologic despre telefonul mobil şi tocmai aceasta era concluzia autorului (cel mai probabil un cercetător britanic!?). Telefonul este o lesă.

Ne iluzionăm cu ideea că suntem cu mobilul în buzunar mai aproape de afacere, familie şi prieteni, când telefonul nu face decât să ne păstreze la dispoziţia celor care vor ceva de la noi. Şi pe ei la dispoziţia noastră. Aşadar dansăm cu toţii în aceeaşi horă.

Şi dacă tot jucăm ciuleandra asta, trebuie să mai recunosc ceva. Sunt pe jumătate prost când vorbesc la telefon. Adică nu sunt vreun Napoleon cu atenţie distributivă să fac trei lucruri deodată. Merg de două ori mai încet şi mai neatent. Ba chiar de trei ori dacă sunt pe scuter. Telefonul sună (evident) tocmai atunci când mă grăbesc mai tare şi îmi complică enorm existenţa. Unde, spanac, o fi acum handsfree-ul de care am nevoie? Omul acela sună pentru că vrea ceva urgent. Iar eu răspund… Şi începe dansul prin trafic ca într-un vis urât. Termin de vorbit şi îl văd pe altul care face la fel în faţă.

Pun pariu că eşti exact la fel ca mine. Aşa că o să ne fac un bine cu forţa. De dragul vieţii mele şi a ta, îi rog pe poliţiştii de la Rutieră să ne amendeze exemplar când ne mai prind cu telefonul la ureche şi volanul de capul lui. Promit că o să public procesul verbal şi îi ridic osanale agentului care mă va disciplina. Mai bine o gaură în portofel decât maşina făcută praf… în cel mai fericit caz. Pentru că civilizaţia nu se clădeşte doar pe bun simţ, ci în primul rând pe sancţiune.

Si cum „bluştuţul” nu mai e scump cât un plin de benzină, aruncă un ochi pe oferta celor de la Germanos care m-au motivat să scriu despre siguranţa la volan. Nota zece pentru campania lor de responsabilitate.

Cum faci să iei 10.000 de euro de pe urma unei maşini? Bagi 20.000 de euro şi aştepţi un an sau doi.

Automobilul proprietate personală nu mai este deja o afacere sau un lux pentru românul simplu dar se pregăteşte să devină o povară imposibilă. Dincolo de paguba devalorizării, totul pare construit în societatea noastră pentru a­-l devaliza pe proprietarul maşinii. Totul costă nesimţit de mult şi se scumpeşte în permanenţă. De la ulei, filtre, reparaţii la anvelope, parbrize sau antigel.

După ce adună la sfârşitul lunii toate cheltuielile cu asigurări, combustibil ori spălat, mulţi dintre noi îşi pun mâinile în cap şi îşi dau seama că nu fac decât să muncească pentru a lega un salariu de celălalt fără să mai apuce să facă vreo extravaganţă cum ar fi o călătorie sau o ieşire la restaurant cu prietenii.

Dacă toate acestea nu erau de ajuns, acum trebuie să tractăm cu automobilul personal şi criza. TVA-ul adaugă 5% la toată cheltuiala la pompă sau în service dar nu ne lasă nici poliţele de asigurare pe loc. Asiguratorii care coboară din limuzine în faţa televiziunilor de ştiri ne pun în gardă cu lacrimi de crocodil în colţul ochilor că ei nu mai pot pierde încă 35 de milioane de euro din cauza TVA. Deşi poliţele RCA sau casco nu conţin taxa pe valoare adăugată.

Nu vă porniţi, ştiu că toate facturile din service vin cu TVA-ul crescut, dar poliţa aceea nu acoperă 100% cheltuieli cu TVA. Tot din buzunarul asiguraţilor se plătesc şi… mai mult pe ProMotor.ro

În editorialul de data trecută am început să dau exemple practice de maşini care se potrivesc necesităţilor de bază. Acum vă spun câte ceva şi despre maşinile care, pentru cei mai mulţi dintre noi, sunt doar un vis.

- Maşinile sport

Sunt oricând o idee bună dacă eşti tânăr la trup şi suflet, dar ai şi banii să le întreţii. Sunt maşini de timp liber care nu au ce căuta în traficul urban, unde le uzezi înainte de vreme. Adică rămân mai degrabă “a doua” maşină.

- Clasa mare (E-Klasse, Seria5, Audi A6).

Nu o să vezi tineri în tricou conducând aşa ceva în occident. Sunt, în general, maşini de profesionişti. Avocaţi, doctori, notari, manageri. Sunt maşini de statut, care arată că omul acela a făcut şi susţine o carieră îndelungată şi serioasă.

Uneori sunt conduse chiar şi ele cu şofer angajat. Nu fac slalom în trafic şi nu dau flash-uri, nu se grăbesc decât rareori şi au itinerariul planificat după o agendă strictă.

- Limuzinele spun ceva deosebit despre proprietar.

În mod normal, acestea sunt maşini de statut, care se folosesc după un anume ritual… mai mult pe ProMotor.ro