VIDEO – Mitsubishi ASX – Mițu Pițu Mițibușu

Când aud cross-over, mintea mea fuge în Thailanda, la miliardele de locuitori care fac schimbări de sex, zilnic. Darwin ar muri de ciudă! Dintr-o dată a apărut o verigă în plus la evoluţia speciilor.

Conceptul, în sine pare încăpător, dar nu la fel ca un break. E şi manevrabilă, însă nici pe departe cât un hatchback. Poate că cel mai trist o să-ţi fie atunci când o să ieşi la un grătar cu prietenii care au un 4×4, gen Outlander sau Land Cruiser, şi nu o să te poţi ţine după ei pe terenurile accidentate. O să rupi orice legătură cu aceştia şi ajungi la familiştii convinşi cu break-uri. Milogeşte-te pentru punga de rufe murdare care nu mai are loc la tine în portbagaj.

Pe lângă astea arată şi ciudat. Parcă nu e drept să dai banii de-un sedan pe ceva care e mai slab calitativ. Poziţia la volan parcă nu e un argument suficient de puternic. Şi în plus motoarele sunt aceleași de pe frațiorii mai mici, hatchback-urile. Mai grav este dacă îţi face cu ochiul tracţiunea integrală. Vor face motoarele aproape inutilizabile. Deh, cuplul mic.

La fel de utilă ca o muscă în ciorba de burtă, sau la fel de stânjenitoare ca o sonerie ’’this is sparta’’, Mistubishi ASX câştigă atenţie din partea doamnelor şi domnişoarelor, care au mereu în echipare o poşetă şi un scaun pentru copii, mereu nefolosit.

ASX nu e o maşină rea, mai ales că are sigla Mitsubishi, doar că o strică ideea.. Motoare puţine în ofertă, însă care ţin cu posesorul. Impozitul va fi foarte mic, pentru că cel mai mare propulsor nu depăşeşte 1,8 litri.

Totuşi, mega-compacta japoneză câştigă la cel mai mult la aspect. E agresiv! Trăsături fireşti pentru această marcă. Din clasa marilor compacte, poate că arată cel mai bine.

Cea mai ieftină versiune Mitsubishi ASX costă 17.000 Euro cu motor de 1.6. Outlander este cu 2000 Euro mai scump şi primeşti un motor de 2 litri. Dacă totuşi vrei o maşină adevărată de teren, ai opţiunea frăţiorului mai mare de mai sus, dar şi Dusterul e de luat în calcul. Să nu mai spun de Grand Vitara.

17.000 de Euro nu e deloc o sumă de neglijat. La 10 ani de plătit rate, trebui să fii foarte atent pe ce dai banii. Un cross-over, indiferent de marcă, nu e soluţie viabilă. Decât dacă eşti cuminte cu ieşirile în afară şi mersul de oraş este cu moderaţie. Tradus, asta înseamnă că nu e bună pe coclauri, şi că e varză în oraş.

49 comentarii

9:23, 14 Iul 11

ASXul pare o masina interesanta (chiar daca inutila :) ), usor deranjanta asemanarea cu Lancer.

10:30, 14 Iul 11

Treaba cu placutele e o chestie, pare-se, generala, in special la japoneze. Scartaie inca de noi, datorita materialului din care sunt facute.
Cat despre ASX… mi-ai confirmat “fricile”. Mi se parea interesanta masina, un compromis intre ceva indeajuns de mic pentru oras, minim de spatiu pentru minim de confort si ceva capabil de putin off road, macar un drum forestier.
Dar se pare ca inca nu s-a gasit formula pentru asa ceva. Macar arata decent.:)

10:53, 14 Iul 11

George….
Am un ASX benzinar….”submotorizat” dupa parerea ta.
E ok ca incerci sa faci de toate…..din punct de vedere jurnalistic….dar partea asta cu masini…cu motoare…e un pic cam specializata.
Din film se observa clar ca e greu sa si conduci si sa fii si coerent in exprimare….Asta tine de antrenament si de competente…
Confuzia intre benzina si motorina de la inceputul filmarii e de inteles ,pentru ca iti trebuie ceva experienta si timp petrecut sa acumulezi datele tehnice….nu e ceva ce se invata in scolile de jurnalism la fara frecventa.
Intr-adevar,ASX nu este o masina perfecta,dar nu merita sa fie tratata atat de superficial…….Dumneata esti formator de opinie si ar trebui sa cantaresti mai cu grija cuvintele pe care le rostesti…si mai ales sa ai in spatele lor cunostinte solide si bine stapanite.
In concluzie….”reportajul” acesta mi se pare subiectiv ,facut de catre o persoana care a fost suparata ca nu a primit varianta de top la drive test
O zi buna

11:28, 14 Iul 11

@stefan: George cred ca este ultimul om pe care poti sa-l acuzi de subiectivism. Tu insa, ca propietar de ASX, ai toate motivele din lume sa fii subiectiv.
Ai declarat ca : “Intr-adevar,ASX nu este o masina perfecta”. Poti sa detaliezi, te rog, de ce nu este perfecta?
P.S.: George cred ca este singurul blogger roman care realizeaza astfel de reportaje, nu chiar asa usor de realizat de unul singur (filmat+comentat+montaj etc…), dar foarte simplu de criticat de unii…
Te felicit George pentru aceste reportaje si la cat mai multe! Respect!

11:30, 14 Iul 11

@george: Apropo, ti-ai mai facut un “dusman” printre dealeri? :D

12:22, 14 Iul 11

Am condus la prieteni un ASX si dupa parerea mea e o masina destul de subiectiva, suspensii bune ptr Romania, dar as alege mai bine o varianta combi de la alt brand asiatic.

12:42, 14 Iul 11

@serbanra
Nimeni nu poate afirma ca a construit sau inventat masina perfecta….
Oamenii de rand,printre care ma numar si eu,au dreptul de a fi subiectivi.
ASX ofera la un pret decent dotari mult peste concurenta,toate sustinute de o platforma mecanica de invidiat.
Mentionez ca am avut anterior doar masini germane,care intr-adevar beneficiaza de finisaje si materiale interioare superioare…….dar revin:totul se reflecta in pret.La pretul ASX-ului nu ai cu ce sa il compari ca aspect,tinuta de drum si mai ales dotari.
Japonezii au excelat tot timpul in gadgeturi si idei novatoare care iti fac calatoria placuta,iar eu sunt o persoana care apreciaza mai mult confortul si dotarile masinii in detrimentul puterii motorului.
Nimeni nu isi propune sa faca sprinturi cu un SUV sau crossover…in primul rand pentru ca aceste masini nu sunt concepute pentru asa ceva……iar comentariul “demaraj infinit”e malitios.Masina ,chiar pe benzina e suficient de sprintena.
Eu nu am nimic personal cu George,nu-l cunosc ca persoana ci doar ca reporter.Iar ca reporter nu e permis sa faci afirmatii eronate care pot fi receptionate ca adevaruri de persoane mai putin informate.Daca tii la calitatea de formator de opinie…..iti revezi materialul filmat,iar daca nu e bun il stergi si o iei de la capat,fara partinire.
Sa auzim de bine

13:45, 14 Iul 11

dar acum serios, la 115 cai, motor 1.6, ditamai caroseria si transmisie integrala, chiar sunt demaraje infinite…

16:02, 14 Iul 11

@stefan

Mă aşteptam la reacţii negative după un test ceva mai critic. Îţi cer totuşi să rămâi NUMAI la teme legate de automobilism, în cazul de faţă despre ASX. Dacă ai argumente diferite, enunţă-le cu ceva mai mult tact. Limbajul elevat nu trebuie să fie o pavăză pentru jigniri de mahala.

Cele două comentarii care conţin afirmaţii nefondate rămân pe site deoarece aduc şi câteva impresii despre maşină. Dar nu mai tolerez încă o evaluare profesională, morală sau etică din partea cuiva care minte.

@tuturor celoralalţi – vă mulţumesc că nu aţi coborât nivelul limbajului.

16:13, 14 Iul 11

@serbanra – sper că nu – aud tot mai mulţi importatori care îmi spun că preferă să spun şi de bine şi de rău, dar să fiu sincer. Eu zic că este un semn de maturitate.

16:25, 14 Iul 11

“la fel de stânjenitoare ca o sonerie ’’this is sparta’’ :)))) epic

Masina mi se pare interesanta pentru o persoana fara pretentii de condus sportiv dar care isi doreste o masina fiabila, cu drumuri de facut prin zone rurale, eventual drumuri de munte, forestiere, unde e nevoie de un pic mai multa garda la sol incat sa poti conduce linistit.

16:54, 14 Iul 11

@stefan

Nu il laud pe Buhnici, uneori chiar mi se pare extrem de antipatic. DAR, spre deosebire de altii, el face teste cu adevarat obiective si bune. Un exemplu clar: luati editiile online ale ams, autobild etc. O sa observati ca testele se rezuma la subiectivism. Toate masinile sunt bune, anumite chestii nepalbabile le vor diferentia. Insa realitatea e complet diferita. Iar Buhunici spune lucrurilor pe nume. Incomparabil testele lui sunt mai bune decat cele din aceste reviste de “specialitate”, care prezinta numai partea plina a paharului pentru a primi masini de test si in numerele viitoare.
Eu personal vizitez des acest site, si mi-a placut testul cu Citroen C5.

18:00, 14 Iul 11

Domnu George….

In primul rand imi cer scuze ,dar nu am avut intentia sa te jignesc……Daca limbajul meu nu a fost adecvat….mea culpa.Nu cred ca are rost sa punem patima intr-un subiect care poate fi dezbatut prin argumente si pro si contra,cat de cat obiective si pertinente.
Argumente pro ASX:
1.siguranta
- http://www.euroncap.com/results/mitsubishi/asx/2011/424.aspx
-sistem isofix
-posibilitatea deconectarii airbagului sofer
-sistem de avertizare a necuplarii centurii de siguranta
-are 7 airbaguri,centuri pretensionate,scaune astfel concepute si construite incat sa asigure o protectie eficienta a gatului
2.confort
-senzori de lumina,ploaie,parcare
-geamuri electrice fatza spate
-sistem audio cu 6 difuzoare si intrare USB si RCA
-scaune cu sprijin lateral
-diverse suporturi pentru pahare,tunel pentru schiuri,cotiera cu spatiu de depozitare,torpedou cu racire
-aer conditionat automat,oglinzi electrice incalzite
3.motorizare
-cei 115 cai ofera destula sprinteneala masinii,pentru ca desi pare masiva,este foarte usoara,sub 1400 kg.
-motorul de 1.6 este cel mai ecologic si mai performant decat al concurentei
-cilindreea scazuta aduce cu sine costuri mici la impozitare
-consumul urban este foarte bun
-este un motor inovator,prin faptul ca supapele de admisie pot fi comandate cat si cand sa se deschida in functie de cerinte.(MIVEC)
-este un motor foarte usor,fiind construit integral din aluminiu
4.impresia generala
Aici intervine parte subiectiva a posesorului.Am condus in drive test Duster,ca prima optiune pentru o masina noua.M-a impresionat negativ servodirectia,lipsa de cuplu a motorului diesel,calitatea scazuta a materialelor.
Apoi am facut comparatia cu Qashquai,cu Yeti si cu Tiguan.Desi ASX a fost facut din start sa lupte cu Qashquai,eu zic ca a castigat detasat prin aspect,dotari si motorizare.Yeti e urata rau……iar Tiguanul e de neatins la aceleasi dotari .
Mitsubishi are de castigat si la capitolul relatii cu clientii.De exemplu,pe perioada garantiei beneficiez de MAP,un program de asistenta destul de complet.Si inca ceva.Am avut nevoie de o reparatie la caroserie care a imobilizat masina in service mai mult de 24 de ore,iar pentru asta am primit spre folosinta un Lancer absolut gratuit.
Apropo de garantie…..este “din bara in bara” pentru defectiuni ale componentelor datorate defectelor de fabricatie sau uzurii premature.
Am uitat sa amintesc de sistemele ASC,ETACS,HSA,AS&G.

Argumente contra
-spatiul destul de mic al protbagajului
-antifonare nu foarte buna
Desigur pot fi mai multe argumente si de o parte si de alta.
Ca o concluzie de final,din orice punct ai privi ASX-ul,ai mai multe argumente pro decat contra,ceea ce ma face sa nu regret faptul ca am cumparat aceasta masina.
Sa auzim de bine
P.S.Am fost sincer cand mi-am cerut scuze daca te-am jignit domnu George.

19:47, 14 Iul 11

E normal sa-ti lauzi propria masina. Si iata ca orbit de critici, n-ai prins esentialul prezentarii. Nu s-a criticat ASX-ul, ci ideea de crossover.

Tu, acolo, doar ai enumerat niste chestii care vin standard. Adica, pff, avertizare de centura? Parca la Bentley am mai vazut asta. A, si Isofix-ul.

La un moment dat, reactiile din partea cititoriilor sunt de neevitat. Nu uita, ca fiecare are parerea lui.

La fel de tare urasc si Tiguan, Yeti si Qashqai.

20:21, 14 Iul 11

….toata treaba a plecat de la dealer…ceva s-a intamplat acolo..o neintelegere…masina a ajuns un pic cam tarziu si in momentul nepotrivit poate….am impresia..Cred ca si tu era-i plictisit in ziua aia..despre masina:a picat saraca la mijloc;-(

21:19, 14 Iul 11

@stefan: la dotarile pe care le-ai insirat ca fiind puncte forte ale masinii tale, tin sa te anunt ca le am si eu pe toate pe al meu Opel Astra G din 2001, inca si cateva in plus, cum ar fi: radio-cd cu comenzi pe volan, spălătoare de faruri, pilot automat si computer de bord, jante de aluminiu de 16 inch, scaune incalzite, car-kit si mai cateva nesemnificative. Ca puncte negative fata de a ta masina noua, are doar 100cp din motor diesel puturos de 2000cmc cu transmisie pe lant si nu are ASC,ETACS,HSA,AS&G. si alte acronime de-astea. A, si la testul euroNCAP a obtinut doar 4 stele.

Toate astea la un pret de mai putin de un sfert din cat ai platit tu pe masina ta.

Lasam gluma la o parte (sper ca nu te-ai suparat) si criticam in continuare: nu imi plac deloc prezentarile video ale lui George, pentru ca, facand mai multe lucruri deodata, nu le face foarte bine pe niciunul :) Imi plac insa foarte mult prezentarile si opiniile corecte exprimate in scris, cand se concentreaza asupra unui singur lucru.

Numai bine!

21:35, 14 Iul 11

@Bogdan
Esti exact tipul cu clima “bizonica” si cu Audi “A Seis”, no offece, tipul de roman care “Ce daca e noua a ta ma a mea are 200k km, abia s a asezat motorul” romanul pentru care masina nemteasca e Dumezeul masinilor din Calea Lactee, ce conteaza ca nu are acronime d’alea cu ABS ESP si altele, conteaza ca e “VolsVaghen”, sau Opel

Ca sa inchei in stilul tau iti urez numai “succesuri”.

O seara placuta,
Biku

21:47, 14 Iul 11

@BikU
Se pare ca nu ai inteles nimic din comentariul meu. Am facut o gluma si tu te-ai simtit ofensat/frustrat/nefericit. Evident ca nu incape comparatie intre o masina noua si una de 10 ani, intentia a fost doar sa destind un pic atmosfera care tindea sa devina una incordata. Si pentru linistea ta sufleteasca, sa stii ca nu sunt un fan al masinilor germane, ci sunt un fan al confortului si al fiabilitatii.

O seara minunata!

0:45, 15 Iul 11

eu cred ca bogdan zice bine : dotarile pe care le-a insirat stefan sunt niste dotari banale care se gasesc si la masini de 10 ani fara pretentii premium…
DAR din cele 5 masini comparate, in acel buget, cred ca e alegerea cea mai buna daca chiar iti doresti un crossover

1:30, 15 Iul 11

Nu stiu de ce, dar cred ca se va repeta episodul Chevrolet Cruze si in cazul de fata si probabil ca nu vom mai vedea Mistubishi-uri p’aci. :)

11:26, 15 Iul 11

Cum te legi de vreo masina: Mitsubishi, Honda, Dacia trebuie sa apara vreun FAN inrait pentru care nu mai exista alta masina. Ii intalniti in general pe forumul marcii al carui fan este si incearca din rasputeri sa convinga pe toata lumea ca el are dreptate, ca alta alegere mai buna nu exista.
Auzi dotari domle: scaune isofix, posibilitatea deconectarii airbagului sofer, scaune astfel concepute si construite incat sa asigure o protectie eficienta a gatului. Dotarile astea le are si LOGAN-ul…o masina low cost. Dar stati asa…prostia nu se opreste aici:
-motorul de 1.6 este cel mai ecologic si mai performant decat al concurentei. Cum adica cel mai ecologic?? Cel mai ecologic din lume sau cum?? Mai performant decat al concurentei?? Cu cat…cu 0.3 sec??
-cei 115 cai ofera destula sprinteneala masinii,pentru ca desi pare masiva,este foarte usoara,sub 1400 kg. Daaaa la 1 tona jumatate este incredibil de usoara iar demarajul este absolut fulminant: 11.4 secunde
-consumul urban este foarte bun. Daca un consum urban de 11, 12 este bun, atunci ok. Si sa nu vina nimeni sa imi spuna mie ca 1.6 benzina pe o caroserie cu aerodinamicitatea unui dulap si greutate de o tona si jumatate consuma sub 11 in oras.
-Mitsubishi are de castigat si la capitolul relatii cu clientii. Asta e tare..ti-ai luat masina pentru ca iti place sa vorbesti cu cei de la relatii cu clientii??
Cea mai ieftina versiune costa: 17717€. FEREASCA DUMNEZEU!!! In banii astia nu are tractiune integrala, vine cu un motor mic, plastic dur cat cuprinde si cu cateva dotari in plus fata de Duster(airbaguri laterale, airbag genunchi, volan reglabil pe inaltime si adancime)
Nu am nimic cu ASX-ul, mi se pare chiar o masina ok, dar sa zici ca in banii aia ceva mai bun nu exista este strigator la cer. Nu sunt nici fan Dacia..de fapt nici nu o prea suport…am facut comparatia cu Dusterul ca asa mi-a venit.

21:42, 15 Iul 11

A mai observat totuși cineva că mie mașina mi-a plăcut mai mult decât suma defectelor pe care i le-am găsit?

21:52, 15 Iul 11

@VWladone – încă nu am primit un telefon acid. Ori nu au aflat ori au văzut jumătatea plină a paharului. Eu sper că vor aprecia expunerea sinceră.

21:53, 15 Iul 11

@alex – ce face bogdan e ușor de înțeles. Toți proprietarii își vor aprecia mașina cumpărată pentru că altfel ar însemna să admită că ar fi făcut o greșeală. Deși ASX nu e o greșeală…

21:53, 15 Iul 11

@bogdan – eu am apreciat gluma…

21:54, 15 Iul 11

@costinache – crezi sincer că am zis vreun neadevăr?

22:36, 15 Iul 11

O mica remarca; vechile placute de frana (neecologice) contineau azbest, nu plumb.

15:18, 16 Iul 11

@George – Imi place palaria de pe bancheta din spate. E asezata discret si a stat cuminte pe toata durata reportajului…

15:27, 16 Iul 11

@Andrei – o vei revedea curând într-un test. Poate cel mai bun de până acum…

15:29, 16 Iul 11

@Alex – şi azbest şi alte prostii. Eu ştiam şi de plumb.

19:35, 17 Iul 11

George, te-ai uitat in talonul masinii sa vezi ce motorizare are?Nu de alta, dar in Romania se importa numai 1.6 benzina si 1.8 diesel. Plus ca masina cu acelasi numar am mai vazut-o in alte teste unde era prezentata ca fiind 1.6 benzina.

16:33, 18 Iul 11

@Mihai – 1.8 benzină

21:12, 22 Iul 11

referitor la comentarii qashqai arata mult mai bine interior, cat si exterior; asx e o masina degeaba, am facut test drive; are un pret destul de mare, designul e foarte urat si inghesuit, rotile prea mici, interiorul execrabil, plastice dure si de proasta calitate, in momentul in care dai muzica tare, acele plastice vibreaza si se aud, si masina e noua, la 100 000 km ce se intampla; sa continui, suspensia prea tare si zgomotoasa, ahh si mansoane de la aer conditionat sunt cele mai comice, daca dai un pumn incet in portiunea aia, le spargi cu totul, de fapt spagi tot bordul daca ii tragi una incet, nu cu forta, caterinca tare masina

22:21, 23 Iul 11

cea mai tare parte a test-drive-ului este palaria de pe bancheta din spate.

in rest interiorul ala e chiar deprimant… ce butoane, ce plastic dur, ce finisaje si ce antifonare… poate varianta diesel o fi mai ok dar deja la banii aia iti cumperi masini.

22:10, 14 Sep 11

ref MITU, am avut un outlander si pot sa zic ca am fost foarte multumit de el.

am citit cate ceva din aceste comentarii mai mult sau mai putin acide in speranta ca ma vor orienta bine spre un asx.

sincer nu sunt lamurit , probabil ca un drivetest este cel mai recomandat lucru in cazul asta.

o seara minunata va urez la toti cititorii.

9:10, 28 Sep 11

1.8 benzina 140 cp ? Foate tare
Aceeasi masina (are aceleasi numere)
http://www.drive-test.ro/drive-test/150/145/articole_masini/mitsubishi-asx-16-115cp-test-fighter-jet.html
Variate ce se comercializeaza:
http://www.mitsubishi-motors.ro/modele/asx/versiuni-si-preturi

ce drive test este acesta daca nu sti ce masina conduci. 1.8 benzina 140 cp nu exista

10:28, 28 Sep 11

@bogdan – se poate să ai dreptate. Atunci eu am greșit când am mers pe cuvântul celui care mi-a dat cheile în loc să mă uit și în talon.

13:37, 28 Sep 11

se mai intampla,toti mai gresim dar spune-mi te rog ma intereseaza foarte mult cum se comporta acel motor de 1.6 pe care l-ai condus? Este submotorizata masina sau este decenta? Ma intereseaza parerea ta sincera pentru ca nu esti posesor de asx si poti fi obiectiv

17:04, 28 Sep 11

@bogdan, si un logan 1,6 e submotorizat, da inchipuieti acest mitsubishi; un motor corect pe acesta, ar fi un 1,6 turbo, in rest pica, consumul va fi mare, performantele slabe

22:41, 28 Sep 11

@bogdan – singur în mașină sau doi oameni e ok. De la 4 plus bagaje, poate deveni o problemă un sprint. Un motor economic pentru oameni răbdători.

11:17, 14 Oct 11

Imi cer scuze inca de la inceput daca nu sunt chiar pe placul tuturor dar luati comentariul meu doar ca pe o parere personala, asadar, citind si recitind cele comentate ”ma bucur” ca sunt roman pentru ca, iata fiind doar o mana de concetateni si deja exista ,,contradictii certarete” tipice natiei romane.
Domnul George Buhnici in urma unui drive test si-a exprimat o parere personala vis-a-vis de ASX, asadar, consider ca ne-a furnizat unele informatii spre interesul si binele nostru. Cei nehotarati pot testa masina pe viu nu neaparat sa comenteze rautacios unele impresii personale mai ales ale celor ce au deja o astfel de masina.
Daca luam la general nici o marca asiatica nu exceleaza la ceea ce se numeste design modern al interiorului vis-a-vis de bord. Dealtfel nici volkswagen (tiguan de ex.) nu exceleaza prin oferirea unui bord modern, iar privind dotarile chiar nu este justificat pretul exorbitant doar pentru ca se numeste …
Calitatea finisarilor nu consta doar in cum arata la atingere, ci si ce ofera prin acea atingere, caci daca ai o calitate superioara si doar 3 butoane….
In fine, piata ofera multe variante, deci de unde s-ar alege se gaseste, dar carcotasi mereu se vor gasii. Fiecare isi cumpara ce crede de cuvinta caci, doar pe banii muncii lor o fac.
Dintr-o simpla comunicare spre informare s-a ajuns la o rautate verbala tipic mioritica in a ne expune punctul de vedere.
Cert este ca in prezent nimeni nu mai produce masini de calitate ca acum 20 de ani, ci ,devenind realmente societate de consum suntem nevoiti sa luam masini facute nu ,,la mama lor”, ci , unde mana de lucru este mai ieftina, pretul nescazand deloc (ca de ex. volskwagen jetta-mexic), iar exemplele pot continua.
Multe ar fi de spus despre lumea auto si ale sale modele, asadar, nu cred ca ne-ar ajunge o simpla discutie de pe un -bine realizat site-.
Cu siguranta ca reactii contra voi primi si eu, deci, le multumesc tuturor celor cu ,,initiativa” si rog pe domnul Buhnici ca mereu sa ne tina in -priza-, privind parerile personale despre orice fel de model, caci, un sfat bun sau rau poate fi mereu un pas inainte, un semn de intrebare sau o noutate in plus care ne va ajuta sa fim mai reticenti sau mai hotarati spre a testa personal astfel de modele.
Masina perfecta nu exista, ci, doar alegerea aproape perfecta pentru fiecare dintre noi in functie de bugetul fiecaruia si de necesitati.
Pentru Romania, Dusterul este cel mai viabil, (are cea mai buna retea service la nivel natioanl), caci, niciodata nu stii cand ziua ori noaptea gasesti o groapa sau o bordura, nemaivorbind de noroaie si multe alte surprize minunate, ca doar platim pentru ,,existenta lor” prin taxele livrate.
Mentionez ca nu sunt posesorul nici unei marci auto luate in discutie in mesajul meu sau in cele comentate.
Fiind doar in trecere, va salut pe toti urandu-va multa sanatate.
O zi buna tuturor si week-end placut!

11:40, 14 Oct 11

Bravo Adi,
Mare adevar in tot ce ai spus.
Intreb si eu, in ce mai consta adevaratele valori umane cand o masina costa un sfert, o jumatate ori mult mai mult decat o casa de locuit ? care dintre cele doua ar trebui sa fie pe un prim loc in ierarhia valorica a existenti umane ? uitasem : banul sa traiasca si bafta celor ce ii ajuta pe toti marii producatori a masinilor de fite sa prospere (un buton in plus, un salariu in minus – fite ori nu, tot in acelasi noroi se dau jos).
Salutare, tuturor!

20:14, 14 Oct 11

Nu cunosc pe nici una dintre persoanele implicate in comentariile postate, asadar, luati tot ceea ce spun exclusiv doar ca pe o parere strict personala vis-a-vis de cele comentate pe aici.
D-nule George Buhnici multumim pentru parerea personala oferita, nu plecati urechea diferitelor mentalitati.
D-nule Stefan felicitari pentru achizitie si deasemni nu plecati urechea rautatilor tipic mioritice (cum spunea d-nul Adi).
Privindu-i pe ultimi doi comentatori (Adi si Leo), felicitari caci, ati surprins foarte bine chestiile generale ale ,,economiei de consum” ai caror fraieri suntem prin contributia fiecaruia dintre noi spre ,,prosperitatea” altora .
Iar ca o parere personala (evident ce va si primi critici), ASX este o masina buna (nu am spus f.buna sau f.proasta), ci, utilizabila cu niste dotari de bun simt pentru secolul in care traim. Pretul ramane de discutat daca este de bun simt sau cu MARE simt cand bagi mana in buzunar.
Exista pe piata produse pentru fiecare in functie de gusturile si banii fiecaruia.
Asadar, bafta tuturor in toate achizitiile auto dorite.

10:56, 15 Oct 11

Bravo ultimilor trei comentatori.
ASX… ? hmmmm o masina interesanta. Restul depinde de gusturile fiecaruia.

12:06, 16 Oct 11

FELICITARI, Adi pentru comentariu.
ASX prin copierea grilei outlander si bordului acestuia, etc. este o masina de bun simt, dar, doar atat.

17:16, 30 Oct 11

Deci masina testata de d-l buhnicie 1.6 benzina el a spus ca e 1.8 benzina deci sa miscat bine in trafic “NU” dar motorul de 1.8 cu ar merge mai bine ,dar cel diesel 1.8 150cp 4×4 cum ar fi?
Si dotarile la un tiguan cu aceleasi dotari pret in jur la 30000 euro.
Nu sunt fan asx sau tiguan e doar parerea mea.
Eu detin o ceha 2.0 116cp si sunt multumit.

18:40, 12 Noi 11

Detin de cca. 2 luni un ASX diesel. Am parcurs pana acum cu el 3500 km. Este prima mea iesire din zona constructorilor germani si am avut oarecare retineri. Pana acum, am tras o singura concluzie: ASX-ul nu exceleaza la nimic si este foarte bun la orice!

9:02, 13 Noi 11

Nu am ASX , dar am avut candva un Mitsu Pajero cu care am mers pana m-am plictisit (fiabilitatea acestor masini e stiuta), si mai am un amic care si-a luat de vreun an un ASX Diesel, cu care a trecut deja de 20.000 km fara nici o problema. Am mers si eu cu masina lui aproape 800 de km si nu pot spune decat: 1. consuma foarte putin (si stiu ce spun!); 2. e complet neantifonata si pe multe drumuri asta se simte. A, si inca ceva: motorul mi se pare o bijuterie, sigur va tine mai mult decat caroseria!
Ca unul care a trecut demult de milionul de km fara evenimente notabile, folosind de aproape 35 de ani tot felul de masini – personale (sunt la a opta, un Megane care si-a justificat deja toti banii, saracu’!) sau de serviciu, am ajuns la o concluzie: masina trebuie sa te duca unde ai nevoie ieftin si in siguranta. ASX face bine treaba asta. In rest… sunt discutii, mici mofturi, vanitati, frustrari. E cam cum ai chibita un fotbalist in timp ce (cazul ASX) acesta inscrie constant, chiar daca nu e chiar asa de inalt, asa de rapid, asa de frumos, asa de dibaci in declaratii, ba uneori nici nu joaca spectaculos.
Ma apropii de momentul in care imi voi lua o noua masina – probabil… ultima. Nu m-am gandit inca ce sa iau, dar va trebui sa fie una sigura, a carei exploatare sa ma coste putin, si suficient de robusta, pentru cazul in care ar intra vreun tembel in mine. ASX ar raspunde acestor cerinte, doar ca sunt “benzinar” convins, iar motorul sau de 1,6 nu ma atrage deloc!… Cred ca o sa dau o raita pe la Suzuki nu peste mult timp…

20:17, 06 Dec 11

esplicati insuficiente avem o buna parte de lucruri care nu sint mentionate in legatura cu lipsa telescoapelor la capota cred ca apare cam demodat ne face sa ne amintim de aro lipsa senzorilor in bara fata si lipsa butonului la deschiderea porbagajului sau de la cheie care e cam de re vremuri ar avea de facut niste modificari doar nu au ramas tot ca pe vremuri sa punem paru.despre roata de rezeva nu e problema ca nu o are mai usor doar mai rar sda faci o explozie sa o schimbi ideia nu e asa rea ieu nam uzat roata de 10 ani de rezeva.

Lasa un comentariu

Nume*:
Email*:
Website:
Comentariu*:
* Nume, Email si Comentariu obligatorii